Ore de Istorie Vie
Data: 8 Oct 2016

Pe 7 octombrie 2016 la Sala Cinema Balada din Focșani începând cu orele 15.30 a avut loc Conferința ”Viața soldatului în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial”, prima parte a proiectului educațional ”Ore de istorie vie” organizat de Clubul Rotary VARANA Focșani și Asociația Redescoperă Istoria!

Într-o sală arhiplină a Sălii Balada am aflat multe informații inedite despre viața soldatului de rând din prima linie a frontului în cel de-Al Doilea Război Mondial pentru fiecare din cele trei ţări participante la lupte: Armata Română, Armata Germană – Wehrmacht şi Luftwaffe – şi Armata Roşie. Echipați cu uniforme militare istorice specifice perioadei 1939–1945, membrii Asociației Redescoperă Istoria ne-au purtat printr-o istorie vie, o istorie neștiută până acum. Ce mâncau soldații și ofițerii în tranșee? Care a fost rolul femeilor-soldat în Armata Roșie? Ce a însemnat 23 August 1944 pentru soldatul de rând? Sunt doar câteva aspecte pe care le-am aflat din această parte a nevăzută a istoriei – viața pe front a soldatului de rând.

A doua zi, pe 8 octombrie 2016, în cadrul acestui proiect educațional realizat de Clubul Rotary VARANA Focșani, Asociaţia Redescoperă Istoria a reconstituit în Piaţa Unirii din Focşani o poziţie de apărare specifică frontului de est între anii 1941-1944. Poziţia de apărare a fost construită din saci militari pentru protecţie, plase de camuflaj şi echipament specific epocii, fiind expuse replici ale armelor utilizate de combatanți pe front.

Spre deosebire de atmosfera ”înghețată” a muzeelor, prezentarea de uniforme, arme și echipament (ca istoric, aspect și funcționalitate) realizată de membrii ARI în parcul din Piața Unirii a fost o expunere vie, o prezentare într-un mod aparte, interactivă.

Acest proiect ne-a amintit sau ne-a învățat aspecte mai puțin cunoscute ale celui de-Al Doilea Război Mondial, într-o formă total diferită de cea cu care am fost obișnuiți până acum. Și asta pentru că istoria este cea mai frumoasă poveste.

Doneaza
Prin generozitatea și atenția oamenilor ca tine, putem să realizăm în continuare proiecte care schimbă în bine multe lucruri și care pot ajuta persoanele sau cauzele care chiar au nevoie de ajutor sau sprijin.
Social media
Promovăm proiectele și acțiunile Clubului Rotary VARANA Focșani și pe:
Newsletter
Abonează-te pentru a afla ultimele știri și proiecte ale Clubului Rotary VARANA Focșani.