Rotaract este un club născut ca un program al Rotary Internațional, menit să implice tinerii în activități constructive, din care pot învăţa la fiecare pas câte ceva, ajutând în același timp societatea din care fac parte. Rotaract înseamnă „Rotary in action”, un nume care analizat cu atenție și fără prejudecăți spune cam tot ce e nevoie să fie spus: energie tânără pusă în slujba ideii de ”Service Above Self”.
Chartarea Rotaract-ului reprezintă înscrierea oficială a juniorilor rotarieni în circuitul celor peste 7000 de cluburi din peste 165 de ţări. Cu o asemenea amploare, Rotaract reprezintă unul din cele mai semnificative și cu o dezvoltare continuă dintre programele Rotary. Toate eforturile Rotaract sunt atât la nivel local, dar și districtual, cu membri care se adresează nevoilor sociale și fizice ale comunității din care provin, promovând totodată înțelegerea internațională și pacea într-un context de prietenie și serviciu.
Clubul Rotaract VARANA Focşani a fost la început o idee care a unit în jurul ei câţiva adepţi. „Şase-şapte tineri inimoşi s-au întâlnit în urmă cu câteva luni pentru a face lucruri nobile, ghidaţi de exemplul pe care l-au avut în seniorii din cadrul Club Rotay VARANA Focşani. Pentru că lucrurile frumoase nu trec neobservate, celor câţiva inimoşi li s-au adăugat şi alţii. Iar iniţiativa lor a dat naştere unui proiect care vineri, 15 mai, s-a transformat în mod oficial în Rotaract VARANA Focşani“, a precizat Elena Stoica, președintele Rotary VARANA Focșani.
Evenimentul a fost onorat de prezenţa viitorului guvernator al Districtului 2241 Romania şi Republica Moldova, Daniel Tănase, a asistentului zonal de guvernator, Vasilică Popa și şi Rotary Char-ul, d-nul Cornel Wilfred Călinoiu. Evenimentul a debutat cu un moment emoţionant prin intonarea imnului României, al Republicii Moldova şi cel al Rotary Internaţional.
Cei 17 tineri cu vârste între 18 și 30 de ani care formează Rotaract VARANA Focşani s-au prezentat pe rând în faţa celor peste 50 de invitaţi, printre care s-au numărat familiile acestora dar şi membrii clubului seniorilor din Rotary VARANA Focșani. Colanul de Preşedinte, care semnifică preluarea oficială a conducerii pentru un an, a fost atribuit lui Bogdan Săcăleanu. “Ca prim preşedinte intenţionez să consolidez grupul şi să îl fac sustenabil. Este un obiectiv comun al meu şi al colegilor acela de a deveni mai mulţi în aşa fel încât să avem forţa de a susţine viitoarele proiecte. Ne-am propus şi o bună relaţionare cu celelalte cluburi Rotaract din reţea pentru a face schimb de idei şi chiar proiecte comune”, a declarat Bogdan Săcăleanu, primul preşedinte al Rotaractului din Vrancea. Echipa de conducere este formată din preşedinte, vicepreşedinte în persoana lui Marius Ursu, Larisa Andonie, secretar şi Ionuţ Dogaru, trezorier. Cel mai tânăr membru al Rotaractului este Mihai Sandu, care a atins de curând vârsta majoratului şi care este elev în clasa a XI-a la Liceul Pedagogic. “Un tânăr inimos şi hotărât”, aşa cum l-a descris preşedintele Rotary VARANA Focşani, Elena Stoica.
Cu speranța că acești tineri ambițioși din Rotaract VARANA Focșani vor realiza cât mai multe proiecte pentru comunitatea noastră, le dorim mult succes și să devină în cât mai scurt timp ”parteneri în serviciu” și membri cheie în familia Rotary!
- Google
- YouTube