La Hotelul Fashion Center din Focşani a avut loc Balul de caritate organizat de Clubul Rotary VARANA. Intitulat „Impreună, pentru viitorul comunităţii”, evenimentul a avut ca scop strângerea de fonduri pentru continuarea susţinerii financiare a unor copii de excepţie, dar şi pentru dotarea completă a unei săli multimedia la Centrul de zi „Dănuţ” din Broşteni.
Clubul Rotary VARANA a iniţiat încă din 2008 o importantă acţiune de identificare şi selectare a unor copii dotaţi, cu rezultate şcoalare impresionante, cu abilităţi şi competenţe demonstrate atât în plan şcolar, cât şi în activităţi extraşcolare. Toţi aceşti elevi şi-au confirmat valoarea prin obţinerea de premii la nivel judeţean, naţional şi internaţional.
Ajutorul acordat de către Clubul Rotary VARANA a fost binevenit pentru aceşti copii de excepţie. Finanţarea activităţilor elevilor s-a realizat cu fonduri strânse din generozitatea participanţilor la Balurile de caritate organizate de Club. In aprilie 2010, în cadrul unei festivităţi organizate la Teatrul Municipal Focşani, toţi elevii vrânceni care au fost medaliaţi la concursurile şcolare au fost premiaţi de către Clubul Rotary VARANA.
A doua acţiune caritabilă pentru care Clubul Rotary intenţionează să folosească fondurile ce vor fi obţinute la Balul de caritate este dotarea completă (instalaţii electrice, termice, finisaje interioare, aparatură, calculatoare, etc) a unei săli multimedia la Centrul de zi „Dănuţ” din Broşteni.
Balul de caritate de la Fashion Center a avut ca prezenţe speciale pe domnul Corneliu Dincă, Guvernatorul Rotary al Districtului România şi Republica Moldova, şi a doamnei Anca Manea, Asistent Guvernator.
Despre acest proiect in presa:
Vrancea Media, Stiri Azi, Niuzer, Ziarul de Vrancea, Ziarul de Azi, Sportul de Vrancea, Monitorul de Focsani
- Google
- YouTube