Educație privind apa și igiena sanitară - Rotary Varana
Educație privind apa și igiena sanitară
Data: 18 May 2017

Pe data de 18.05.2017 a avut loc la Școala Gimnazială din comuna Vulturu, jud. Vrancea, o acțiune care a dat startul unui nou proiect al Clubului Rotary VARANA Focșani care are ca temă ”Educația privind apa și igiena sanitară” pentru elevi. Acest demers a fost inițiat de către Rotary VARANA ca urmare a preocupării constante de a se implica în viața socială a comunității noastre dar și cu ocazia Zilei Mondiale a Apei 2017.

Acest nou proiect al Clubului este destinat informării, conștientizării și educării generației tinere – și nu numai – asupra utilizării raționale a apei, cât și pentru asigurarea sănătății personale și a celei publice prin igienă. Scopul final al proiectului este educarea copiilor din școli, în special cele din mediul rural, pentru protecția mediului, însă fără a neglija igiena personală, atât de necesară pentru desfășurarea unei vieți sănătoase.

Membrii Clubului Rotary VARANA împreună cu cadrele didactice ale Școlii din Vulturu au prezentat elevilor informații și materiale ce conțin detalii despre apă, ca sursă naturală a vieții, și despre modul eficient și rațional de utilizare al ei. Au fost subliniate importanța spălatului pe mâini și utilitatea unei rutine zilnice care să fie respectată atât acasă cât și la școală pentru o igienă sanitară. Mesajele au avut ca suport broșuri, flyere și afișe informative, cu indicații simple și directe, ale căror consultare pot avea un efect permanent asupra modului de înțelegere a problemelor legate de o viață sănătoasă.

Educația elevilor privind spălatul pe mâini cu apă curată și săpun este o metodă care conduce la cea mai eficientă tehnică pentru protejarea sănătății publice și individuale, ajutând și la răspândirea bolilor. Acest proiect va continua și în alte instituții de învățământ, scopul fiind acela de a informa elevii, cadrele didactice și auxiliare, părinții, ca și celelalte părți implicate în procesul educațional, atât asupra apei – ca sursp naturală limitată, cât și asupra igienei sanitare – ca și componentă a sănătății de care depinde viitorul generațiilor ce vor urma.

 

 

Doneaza
Prin generozitatea și atenția oamenilor ca tine, putem să realizăm în continuare proiecte care schimbă în bine multe lucruri și care pot ajuta persoanele sau cauzele care chiar au nevoie de ajutor sau sprijin.
Social media
Promovăm proiectele și acțiunile Clubului Rotary VARANA Focșani și pe:
Newsletter
Abonează-te pentru a afla ultimele știri și proiecte ale Clubului Rotary VARANA Focșani.