„Make your mov(i)e!” - Regulament concurs de book-trailere - Rotary Varana
„Make your mov(i)e!” – Regulament concurs de book-trailere
Data: 5 May 2017

Concurs Județean de book-trailere pentru elevi

„Make your mov(i)e!”

Motto: „Trailerul mic răstoarnă cartea mare!”

I. Argument

Fără îndoială că unul dintre cele mai spectaculoase fenomene ale societății contemporane este cinematografia. Cea de-a șaptea artă ocupă un loc de frunte între preferințele publicului, umbrind, de multe ori, alte domenii artistice, cum ar fi teatrul sau literatura.
În zilele noastre, lectura devine o îndeletnicire din ce în ce mai rară, pentru că trăim într-o societate în care valorile sunt în schimbare și timpul trece mult prea repede. De cele mai multe ori, cartea este lăsată deoparte în detrimentul unor rezumate sau al unor ecranizări care necesită mai puțin timp și un efort diminuat. Este frecventă întrebarea: „S-a făcut film după această carte?” sau la îndemnul de a citi primim drept răspuns replica: „Nu am timp să citesc, aștept filmul.”
Cert este că industria cinematografică a evoluat extrem de mult, abordează teme profunde care au preocupat omenirea dintotdeauna, explorând excepțional aspecte ale realității care ne înconjoară. Cele două arte, literatura și cinematografia, se află într-o permanentă comunicare, sunt două forme remarcabile de manifestare artistică, interdependența fiind evidentă. Dacă literatura este o sursă inepuizabilă de inspirație pentru film, la rândul ei, pelicula cinematografică poate deveni o formă eficientă de a promova o carte.
Realizarea unor trailere dupa romane din literatura universala este o modalitate inedita de a resuscita interesul pentru lectura al elevilor si de a-si exprima viziunea intr-o maniera artistica.

II. Tema

Proiectul le propune elevilor o activitate extrem de atractivă, cu un caracter interdisciplinar: realizarea unui book-trailer care să surprindă esența/mesajul unei opere literare.
Filmele trebuie să le aparțină în totalitate elevilor, care, prin tragere la sorți, se vor ocupa de un roman propus de coordonatorul proiectului. Scenariul, distribuția, imaginea, coloana sonoră, costumele trebuie să fie originale și să reflecte experiența lor.
Regulamentul atașat conține condițiile pe care echipele înscrise în proiect trebuie să le respecte.

III. Obiectivele proiectului:

– promovarea interesului pentru lectură;
– dezvoltarea abilităților de înțelegere și de interpretare a textului literar;
– stimularea capacității de reflecţie/valorizare/autocunoaştere.
– dezvoltarea abilităților de lucru în echipă;
– incurajarea dezvoltarii competentelor tehnice si artistice;
– cultivarea si educarea simțului estetic.

IV. Calendarul evenimentului:

– 05 – 17.05.2017 – inscrierea participantilor pe acest formular:

– 19.05.2017 – tragerea la sorti a romanelor;
– 03 – 04.06.2017 – trimiterea trailerelor la adresa de mail indicata pe pagina evenimentului;
– 05.06.2017 – anuntarea finalistilor;
– 06.06.2017 – concursul cu public; workshop coordonat de regizorul Alexandru Condurache.

V. Lista romanelor-suport pentru trailere:

– Curtis Sittenfeld – „Prep”
– Nicola Yoon – „Absolut tot”
– Jeannette Walls – ”Castelul de sticla”
– Robert Cormier – ”Razboiul ciocolatei”
– Jennifer Niven – ”Toate acele locuri minunate”

VI. Regulamentul concursului

1. O echipa va fi alcatuita din 7 – 11 membri, care pot fi din aceeași clasă ori din clase diferite, apartinand aceluiași liceu/colegiu. De la fiecare scoala se pot inscrie oricate echipe, in faza finala vor participa maximum două echipe/ liceu în concurs.

2. Se recomandă ca in componența echipelor să existe elevi care au urmatoarele abilitati:
– artistice (actori, scenarist, scenograf, costumier, regizor);
– tehnice (operator camera video, editor video).

3. Fiecare echipă isi va alege un lider, care va avea urmatoarele obligatii:
– sa înscrie echipa în concurs pe pagina de Facebook Rotary CLUB Varana Focșani;
– să participe la tragerea la sorți a romanului pentru care echipa va realiza trailerul;
– se va asigura că fiecare membru al echipei a citit romanul desemnat.

4. Fiecare lider de echipa va trage la sorti cate un roman, care va constitui textul-suport al trailerului; tragerea la sorti se va realiza in prezența unui membru Rotary și a doi membri Interact, conform Calendarului proiectului.

5. Filmarile se vor realiza cu camere neprofesionale, de catre elevi (conditie obligatorie si eliminatorie) – telefoane mobile, tablete etc.; montajul/editarea filmuletului vor fi realizate tot de catre elevi.

6. Lungimea trailerului se va incadra intre minim 3:00 minute si maxim 4:30 minute; ultimele 30 – 40 de secunde vor cuprinde obligatoriu genericul de final, urmat de secvente din timpul realizarii proiectului (intalniri de grup, filmari etc.).

7. Fiecare trailer va contine obligatoriu:
– genericul inițial, care va cuprinde numele si sigla Clubului Rotary VARANA Focșani (disponibila pe acest link Click dreapta si Save As), denumirea și sigla liceului/colegiului din care face parte echipa, numele echipei, titlul trailerului, titlul cartii-suport;
– genericul final, cu numele elevilor din echipă/ rolurile indeplinite in cadrul proiectului si secvente din timpul realizarii proiectului. Se vor specifica, de asemenea, modelul de aparat cu care au filmat și aplicația sau softul cu care au editat filmul.

8. Trailerul va fi inregistrat/editat in format MP4 si va fi trimis cu trei zile inainte de data concursului prin transfer electronic (de ex., wetransfer.com, myairbridge.com etc.) la adresa indicata pe pagina evenimentului. Transferul va contine obligatoriu denumirea echipei si a colegiului/liceului, titlul trailerului.

ATENTIE: Trailerele ce vor fi inscrise in concurs vor fi trimise in format electronic la adresa doramanu@gmail.com, pentru detalii suplimentare: tel. 0762.281.646.

9. Finalistii vor fi anuntati telefonic si pe pagina evenimentului, cu doua zile inainte de concurs.

10. Ordinea prezentării trailerelor va fi stabilită prin tragere la sorți cu 30 de minute înainte de ora de începere a concursului, în prezența a cel putin o treime dintre membrii juriului și a tuturor liderilor de echipă.

11. In ziua concursului, se pot face verificări tehnice pe parcursul a trei ore, înainte de ora fixată pentru începere.

12. Concursul se va desfașura cu public și in prezenta a minimum jumătate+1 dintre membrii fiecărei echipe.

13. Concursul va consta in doua probe:
– vizionarea trailerului;
– prezentare orală a proiectului de către membrii echipei (motivarea alegerii secventelor din carte, modul de lucru in echipa, feed-back asupra proiectului etc.), pe baza întrebărilor adresate de juriu.
Cele două probe vor însuma max. 10 minute.

14. Se vor acorda premii în bani, dupa cum urmeaza:
a. pentru book-trailere:
– premiul I – 900 lei
– premiul al II-lea – 700 lei
– premiul al III-lea- 500 lei
Vor fi punctate: conceptul regizoral, calitatea narativă a scenariului, inovația filmică, forța imaginii, adecvarea coloanei sonore, scenografia, interpretarea actoricească.

b. premiu special pentru cea mai buna prezentare a echipei – 400 lei
Vor fi punctate: maniera de prezentare, captarea atenției publicului, interactivitatea, suportul tehnic folosit pentru prezentare (Powerpoint, Prezi etc.), inovația.

c. Membrii tuturor echipelor si profesorii coordonatori vor primi diplome de participare; fiecare lider de echipă va primi un DVD cu toate trailerele intrate in concurs.

VII. Juriul va fi format din trei membri:
– presedintele juriului – Alexandru Condurache, regizor, prof. univ. la Universitatea „Al.I. Cuza” Iasi/ Departamentul de Jurnalism si Stiinte ale Comunicarii;
– un reprezentant al ISJ Vrancea;
– un reprezentant al Clubului Rotary VARANA Focsani.

Doneaza
Prin generozitatea și atenția oamenilor ca tine, putem să realizăm în continuare proiecte care schimbă în bine multe lucruri și care pot ajuta persoanele sau cauzele care chiar au nevoie de ajutor sau sprijin.
Social media
Promovăm proiectele și acțiunile Clubului Rotary VARANA Focșani și pe:
Newsletter
Abonează-te pentru a afla ultimele știri și proiecte ale Clubului Rotary VARANA Focșani.